Peste 50 de tineri din țară sunt așteptați să se înscrie la cea de a VIII-a ediție a taberei „Școala Națională de Democrație”, care va avea loc în perioada 12-18 august la Centrul de Agrement Pădureni.

Tabăra, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna și Asociația Pro Democrația, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani, care manifestă interes față de valorile democratice, tema ediției fiind „Violență și discriminare”.

„Tabăra își propune dezvoltarea și diversificarea acțiunilor de timp liber, vacanță, sport și turism pentru tineri. În acest an, această tabără se adresează tinerilor care manifestă interes față de ceea ce înseamnă valorile democratice, pe de-o parte,  iar pe de altă parte față de ceea ce înseamnă apartenența la origini și valori identitare comune”, au transmis organizatorii.

Data limită pentru înscrierea la „Școala Națională de Democrație” este 10 august, iar aplicanții  care doresc sa participe trebuie să urmeze o formă de învățământ (clasele V – XII); să fie cetățeni români cu domiciliul în România; apți din punct de vedere medical; să aibă acordul scris al părinților și să nu fi participat la alte tabere organizate de Ministerul Tineretului și Sportului sau de Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret în anul 2019.

Înscrierea se realizează în baza completării unui formular tip, care poate fi descărcat de pe site-ul DJST Covasna. Tot acolo, aplicanții pot găsi lista documentelor necesare înscrierii, și pot afla care sunt criteriile de selecție.

Costul privind cazarea, masa și serviciile de care vor beneficia cei 55 de tineri va fi suportat de Ministerul Tineretului și Sportului.

Articolul precedentDezinsecţie (şi) la Târgu Secuiesc
Articolul următorUn pompier întorsurean aflat în timpul liber a acordat primul ajutor unui bărbat în stop cardio-respirator