Au început pregătirile pentru cea de-a 28-a ediție a Cupei Háromszék Triatlon – cea mai longevivă competiție de cross de acest gen din România, potrivit organizatorilor, care și anul acesta le-au pregătit sportivilor profesioniști și amatori 5 categorii de concurs a câte trei probe fiecare și sunt convinşi că participanţii nu vor fi dezamăgiţi nici de această dată.

Competiția, organizată de Asociația AlpinSport, va avea loc în weekend-ul 30-31 august în localitățile Valea Crişului și Șugaș Băi, iar înscrierile se pot face online (click AICI), până în data de 20 august, sau la fața locului, (la start – Șugaș Băi), în prima zi a competiției, între orele 18:00-20:00, în limita locurilor disponibile și fără garantarea kitului de start, anunță organizatorii.

Concurenții au la dispoziție categoriile Cross Triatlon pentru copii (8-13 ani): 200 m înot, 3.000 m bicicletă, 500 m alergare; Cross Triatlon pentru cadeți (14-16 ani): 400 m înot, 9,6 km bicicletă, 1,88 km alergare; Cross Triatlon – Mini (+17 ani): 400 m înot, 9,6 km bicicletă, 1,88 km alergare; Cross Triatlon – Olimpic (+17 ani): 1.500 m înot, 30,3 km bicicletă, 7,52 km alergare; respectiv Cross Triatlon – Ștafetă: 1.500 m înot, 30,3 km bicicletă, 7,52 km alergare.

Până la ora actuală, și-au arătat intenția de participare 18 sportivi, conform datelor afișate pe site-ul Asociației.

Organizatorii atrag atenția că se consideră înscriși concurenții care au efectuat plata taxei de înscriere la timp, iar sportivii care fac parte din Lotul Național de Triatlon beneficiază de gratuitate.

„Taxa de participare trebuie achitată în maxim 3 zile lucrătoare de la înscriere. În caz contrar înscrierea va fi anulată. În conformitate cu Regulamentul Federației Romane de Triatlon (FRTRI), beneficiază de gratuitate la înscriere sportivii care fac parte din Lotul Național de Triatlon. Potrivit noului Regulament, toți concurenţii care participă la triatlon, proba individual, trebuie să posede licența FRTRI. Concurenții pot opta pentru licența valabilă un an de zile, sau pentru licența de o zi. Licența de un an de zile acoperă participarea la toate concursurile din calendarul competițional al FRTRI, iar taxa este de 70 lei. Licența de o zi îi conferă concurentului dreptul de a participa la un singur concurs. Costul acesteia este de 10 lei, achitabili în ziua concursului respectiv, la preluarea pachetului de participare, sau prin OP. Un participant înscris la categoria individual, poate face parte și dintr-o echipă înscrisă la categoria ștafete, cu condiția să parcurgă pentru echipă proba de înot (eventual și proba de ciclism). În această situație, respectivul participant va achita doar taxa pentru înscriere la categoria individual”, se arată pe site-ul Asociației AlpinSport.

În cadrul ediției precedente, aproape 100 de participanți au luat startul competiției, însă numărul celor interesați crește de la un an la altul.

Programul competiției

Vineri (30 august) – Șugaș Băi

– 18:00 – 21:00 Înscriere, validare înscrieri, preluare chiturilor de concurs, depunerea echipamentului pentru concurs T2 (toate categoriile);

–  20:00  Ședința tehnică  (pentru toate categoriile)

Sâmbătă, (31 august) – Lacul de la Valea Crișului 

–  08:00  Deschiderea zonei de tranzit T1 (cadeți, mini, olimpic, ștafetă)

–  08:45  Închiderea zonei de tranzit T1

–  08:45  Ședință Tehnică pentru olimpic, ștafetă

–  09:00  START olimpic, ștafetă

–  10:00  START cadeți și mini

–  10:30  Deschiderea zonei de transit pentru copii

–  10:45  Ședință Tehnică pentru copii

–  11:00  START copii

–  11:50  FINISH copii

FINISH – Șugaș Băi

14:00 – 16:00   Preluarea echipamentului rămas la tranzitul T1

16:00   Festivitate de premiere

Articolul precedentPresa covăsneană, „vizită de lucru” la Centrul de prelucrare a deşeurilor de la Leţ
Articolul următorZilele Renascentiste la Castelul din Micloșoara, ediția a II-a