Începând de astăzi, Sepsi OSK a pus în vânzare biletele pentru partida cu FCSB, din cea de a doua etapă a Ligii I de fotbal, meci care se va juca luni, 22 iulie, de la ora 21:00.
Biletele se pot procura de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale din Sfântu Gheorghe, (Piața Libertății, nr.1), în zilele de miercuri, joi, vineri şi luni, în intervalul orar 09:00 – 16:00.
Aşa cum a promis, conducerea clubului anunţă că biletele sunt mai ieftine în acest sezon: 20 lei (bilet standard), respectiv 30 lei (locuri în partea acoperită).
Pentru Sepsi noul sezon al Ligii I de fotbal a început vineri, în deplasare la Voluntari, un meci încheiat 0-0.