Elevii covăsneni sunt așteptați să se înscrie la concursul „Armata prin ochii copiilor”, care se desfășoară în perioada 09-24 octombrie, cu ocazia Zilei Armatei României.

Concursul este adresat elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, înscriși la unitățile de învățământ din județul Covasna. Aceștia vor avea de realizat câte un desen A4 care să îi aibă ca protagonişti pe militari, tehnica militară, momentele care-i evocă pe militarii Armatei române şi faptele acestora de arme de-a lungul timpului.

Elevii se vor putea înscrie în concurs cu desenele realizate de ei la sediul Centrului militar judeţean Covasna (Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly, nr. 3), până în data de 18 octombrie, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00.

Desenele înscrise în concurs vor fi fotografiate și postate pe pagina oficială de Facebook a Centrului militar judeţean Covasna, iar cele care vor aduna cele mau multe aprecieri (like-uri) din partea utilizatorilor rețelei vor fi premiați în cadrul ceremonialului dedicat Zilei Armatei Române care va avea loc în data de 25 octombrie, începând cu ora 10:00, la grupul statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe.

Regulamentul oficial al concursului, precum și informații suplimentare legate de organizarea și desfășurarea concursului pot fi aflate la sediul Centrului militar judeţean Covasna.

Articolul precedentFilmele toamnei, în proiecții de gală la Sfântu Gheorghe. Dana Rogoz, printre invitații speciali
Articolul următorPlimbări cu trenulețul între Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi