Locuitorii comunei Belin din județul Covasna au de curând acces la aparatură medicală de ultimă generație, prin intermediul unui amplu proiect derulat de Primărie, cu sprijinul Fundației Amfiteatru din București.

Dispensarul medical a fost dotat de curând cu un aparat EKG, un defibrilator și un tensiometru de perete, aparatură de care vor putea beneficia gratuit aproximativ 600 de persoane, iar investiția totală se ridică la circa 17.000 lei (cu TVA).

„Noi avem mai multe proiecte care vizează comunitățile defavorizate, iar Belin este una dintre comunitățile care au întrunit numărul necesar de persoane care se aflau în această situație. Dezvoltare locală integrată în comuna Belin este un proiect în care Școala și Primăria sunt parteneri principali. Sunt cuprinse mai multe măsuri pentru dezvoltarea comunității, măsuri de reabilitare a locuințelor, de consiliere juridică, planificare familială, este un medic care vine și stă de vorbă cu ei despre tot ce înseamnă prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, contracepție, infertilitate și așa mai departe. Sunt tot felul de activități care au ca scop final dezvoltarea integrată a comunității. Fiecare partener are anumite responsabilități, unele achiziții le derulează Primăria, pe altele noi, iar restul școala. Belin este singura localitate din județul Covasna inclusă în proiectul nostru”, ne-a precizat reprezentanta Fundației Amfiteatru, Ramona Dimache.

Proiectul „Dezvoltare locală integrată în comuna Belin” a fost demarat în urmă cu mai bine de un an, și se va derula până în 2021, printre activitățile din perioada imediat următoare numărându-se și o acțiune de plantare a arborilor pe raza comunei Belin cu implicarea comunității locale.

Articolul precedentPoliţiştii covăsneni de la ordine publică vor patrula cu BodyCam-uri
Articolul următorZilele Filmului Maghiar la Cinema Arta by Cityplex. Intrarea este liberă!