La data de 20.12.2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.

În cursul acțiunii, polițiștii au depistat în trafic o autoutilitara care transporta o cantitate de material lemnos în baza unui aviz de însoțire întocmit contrar prevederilor legale privind  regimul silvic. De asemenea, conducătorul auto a refuzat să transporte și să descarce materialul lemnos în cauză la locul indicat de agenții constatatori.

În baza celor constatate, societății comerciale care efectua transportul i-au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos transportat, în valoare de 212,52 lei.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentVIDEO Sepsi, egal cu FCSB
Articolul următor22 decembrie: 5.009 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și 155 de decese