Echipa Fitness Tribe din Sfântu Gheorghe, un grup de amatori ai sporturilor de masă, în parteneriat cu organizația de tineret Rotaract, lansează o campanie umanitară cu scopul de a strânge fonduri și materiale de construcții, în vederea construirii unei Case familiale în localitatea Cernat.
Astfel, mai multe persoane vor porni sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 08:00, din fața Teatrului Tamási Áron, într-o alergare în grup, pe un traseu de 9 km pe străzile din municipiul Sfântu Gheorghe, iar organizatorii speră ca numărul participanţilor să fie cât mai mare.
„Dorim să contribuim la construirea Casei familiale din Cernat, care este deja în construcție, și le va servi drept cămin celor care au împlinit 18 ani și au ieșit din sistemul instituționalizat. Va fi un sprijin pentru primii lor pași. Inițiatorul este Rotaract, noi suntem parteneri, iar prin alergarea pe care o organizăm sâmbătă ne dorim să aibă posibilitatea cât mai multe persoane de a ajuta această cauză. Banii sunt strânși în contul Rotaract, cine poate ajuta cu materiale de construcții este binevenit. Am scos și câteva tricouri la licitație pe pagina de Facebook a evenimentului nostru, acestea pot fi cumpărate, iar banii vor fi donați acestei cauze”, a explicat unul dintre organizatorii evenimentului, Csanád Birtalan.
Cei care nu sunt în formă vor alearga „simbolic”
Potrivit organizatorilor, cei care doresc să se implice în campania de strângere a fondurilor, însă nu sunt într-o formă fizică potrivită pentru a parcurge cei 9 km, vor avea posibilitatea să alerge „simbolic” în centrul orașului Sfântu Gheorghe.
„Am propus de data aceasta, pentru că sunt foarte mulți care nu au niciun fel de antrenament dar își doresc să vină și să arate că sprijină această inițiativă nu doar financiar, să ne întâlnim la ora 09:00, după alergarea de 9 km, în fața Teatrului Tamási Áron, și să pornim împreună într-o alergare de 600 m, în centrul mic al orașului – o cursă simbolică”, a mai declarat Csanád Birtalan.
Cei care doresc să contribuie cu donaţii în bani pentru construirea Casei familiale de la Cernat o pot face în contul deschis de Asociația Rotaract Sfântu Gheorghe: RO33BTRLRONCRT0446311001.