Acasă Sport Accidentare gravă pentru Fülöp István de la Sepsi OSK

Accidentare gravă pentru Fülöp István de la Sepsi OSK

Din păcate, accidentarea suferită de Fülöp István în meciul cu Turris-Oltul Turnu Măgurele, din Cupa României, este gravă, anunță oficialii echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. 

Fotbalistul va fi supus unei intervenții chirurgicale de urgență, iar recuperarea ar putea dura până la 6 luni. 

Din păcate, nu avem veşti bune: mijlocașul echipei Sepsi OSK, Fülöp István, a suferit o accidentare gravă în timpul meciului cu Turris-Oltul Turnu Măgurele și a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior şi ruptură de ligament colateral intern stâng. Jucătorul va fi supus unei intervenții chirurgicale, după care va urma o perioadă de cinci-șase luni de recuperare. Clubul nostru îi dorește răbdare și însănătoșire grabnică lui István”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a echipei din Sfântu Gheorghe.
 
Surse text și foto: SEPSI OSK / Facebook

 

 

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentJandarmii au dat cadouri copiilor de la Spitalul de Pediatrie din Târgu Secuiesc
Articolul următorCulisele Statului Paralel – Povestea controversatei privatizări Petrom