Ca în fiecare an, așa cum obișnuiesc de ceva vreme, jandarmii covăsneni și-au însușit rolul de spiriduși ai Moșului (Moş Nicolae), pentru copiii aflați în grija cadrelor medicale, la Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, în speranța că acest gest le va lumina ziua și le va aduce un zâmbet cald pe chipuri.

Instituția a dăruit copiilor internați cărți de colorat, creioane colorate, jucării, dulciuri și alte materiale extrem de necesare celor mici.

Având în vedere restricțiile cauzate de pandemie, cu noul Coronavirus, nu am avut acces în interiorul secției, dar ne-am asigurat că bunurile dăruite sunt pe placul celor mici, acestea fiind înmânate de către cadrele medicale, limitând astfel contactul cu cei mici și protejându-i. Ne pare rău că situația actuală ne-a privat de o serie de recitaluri de poezii şi colinde ca și în anii trecuți, dar sperăm ca noi să fi reușit să le aducem un zâmbet din sufletele noastre calde de jandarmi și oameni, înainte de toate„, se arată într-un comunicat al jandarmilor din Covasna.

 

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentLovitură pentru PRO România! Pe listele pentru Parlament ale partidului lui Victor Ponta se află un colaborator dovedit al Securității
Articolul următorAccidentare gravă pentru Fülöp István de la Sepsi OSK