NewsBV prezintă un caz incredibil, abuzuri grosolane din partea unui manager de spital, al cărui comportament este incalificabil, față de un medic brașovean, tânără mămică. Ea a vrut să revină la lucru, dar nu credea vreodată că va avea parte de acest coșmar.

Cel mai bine credem că este să vă lăsăm să parcurgeți povestea ei:

Subsemnata, Veronica Grigore, sunt angajata Spitalul Județean de Urgență ,,Dr. Fogolyan Kristof’’ Sfântu Gheorghe în calitate de medic primar reumatologie – post  ocupat prin concurs, pe perioada nedeterminată, cu normă întreagă, conform Contractului Individual de munca nr. nr. 135/2008.

Din mai  2013 până când am născut 10 aprilie 2019, am fost singurul medic reumatolog din spitalul județean și din policlinică. Deși însărcinată în 9 luni am condus și susținut singură atât activitatea de pe secția spitalicească, cât și cea din policlinică, deși aveam recomandări ferme de la medicul ginecolog de a evita efortul fizic, fiind la a treia cezariană. La data de 10.04.2019 am intrat în concediu de creștere copil și pe cale de consecință s-a dispus suspendarea CIM nr. 135/2008 prin Dispoziția nr. 168/2019 emisă de către Spitalului Județean de Urgență «Dr. Fogolyan Kristof». 

Prin cererea înregistrată sub nr. 19121/3991 la data de 19.12.2019, am solicitat conducerii spitalului, reluarea activității înaintea termenului de împlinire a vârstei de 2 ani a copilului. În baza acestei solicitări, angajatorul a emis Dispoziția nr. 425/2019, prin care s-a stabilit că începând cu data de 15 ianuarie 2020, încetează suspendarea Contractului Individual de munca nr. nr. 135/2008, încheiat pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, sens în care s-a încheiat și Actul Adițional nr. 1957/4014/23.12.2019 la CIM 135/2008.

Cererea numarul 19121/3991 prin care am solicit inceperea activitatii din data de 15.01.2020 a fost depusa in 19.12.2019 conform legislației in vigoare, pentru ca spitalul sa aibă suficient timp sa indeplineasca toate formalitatile necesare reluării contractului cu Casa de Asigurari Covasna. La sfarsitul anului 2019 am depus toate actele necesare incheierii contractului cu Casa de Asigurari, asigurarea de malpraxis, avizul de la Colegiul Medicilor, declaratie.

În acest sens spitalul era obligat sa demareze toate procedurile ca începand cu data de 15.01.2020 sa imi pot relua activitatea in contract cu Casa de Asigurari Covasna, sa pot trata, consulta, elibera retete pacientilor.

Continuarea, AICI

Articolul precedentSimona Halep a fost eliminată de la Australian Open
Articolul următorBilanț coronavirus 16 februarie: 2.676 de cazuri noi și 81 de decese