Simona Halep (locul 2 WTA) a ratat calificarea în semifinala competiției. A fost învinsă, în această dimineață, în sferturi, în două seturi (3-6, 3-6) de Serena Williams (11 WTA).

Williams a început meciul în forță și a câștigat primele două game-uri, a avut un retur agresiv și a reușit să se apere foarte bine. Simona a servit lung și a reușit ulterior să profite de greșelile neforțate ale Serenei, iar astfel scorul a urcat la 2-2. Jucătoarea din SUA s-a desprins apoi la 5-2. Setul s-a terminat în cele din urmă 6-3 pentru Serena Williams, după aproape 40 de minute de joc.

Setul al doilea a început diferit, cu primele două game-uri câștigate de Halep, care a trimis mingi lungi ce nu i-au permis Serenei să își facă jocul de forță. Game-ul 3 a fost pierdut de Simona, care a servit moale, scurt, și a fost obligată de Williams să lovească numai din alergare. Scorul a devenit ulterior 3-1 pentru Simona, dar Serena a reușit să egaleze la 3-3. 

În game-ul șapte s-a jucat de la egal la egal, Williams a reușit să controleze schimburile și a dus în cele din urmă scorul la 6-3. 

Până la această partidă, Williams conducea cu 9-2 în meciurile directe cu Halep, dar ultimul meci dintre ele a fost finala de la Wimbledon 2019, câștigată de Simona. 

Mai departe, Serena Williams va juca împotriva japonezei Naomi Osaka (locul 3 WTA).

Sursă: Biziday

Articolul precedentS- a dat startul Campaniei de informare privind primirea Cererilor Unice de Plată în anului 2021
Articolul următorAbuzurile unui manager de spital! Un medic revenit din concediul postnatal nu a fost lăsat să se întoarcă la muncă!