În perioada 17 – 20.11.2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu doi specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Covasna, au executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.
Astfel, s-a efectuat un control pe linie de achiziție, depozitare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos la sediul și punctul de lucru aparținând unui operator economic din municipiul Târgu Secuiesc,
În urma comparării stocurilor faptice cu stocurile scriptice, s-a constatat o diferență în plus de material lemnos de tip cherestea pentru care reprezentantul societății nu a putut prezenta documente de provenienţă.
În baza celor constatate, societății comerciale i-a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare totală de 8.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul silvic și s-a dispus confiscarea cantității de material lemnos în valoare totală de 8063,44 lei.