Polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au continuat activitățile de verificare a respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, la data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul inspectoratului, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna și polițiști locali, au acționat în teren, verificând respectarea măsurilor instituite privind limitarea deplasării persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00, pe toată raza județului Covasna.

Forțele de ordine au continuat executarea acțiunilor zilnice prin care s-a verificat modul în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale și persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară.

În acest sens, au fost verificate 9 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 21 locații și obiective, cum ar fi restaurante, terase, parcuri sau locuri de joacă și 11 mijloace auto de transport de persoane.

În total, în cursul zilei de ieri, 622 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor, iar în urma acțiunilor desfășurate, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au aplicat 18 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 5500 de lei.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna au continuat activitățiile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F, precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentMinistrul Educației anunță renunțarea la masca de protecție în timpul orelor de sport: „Este un lucru foarte important”
Articolul următorTânăr din Covasna prins drogat la volan