Sâmbătă, 06 iulie, în jurul orelor 17:00, polițiștii din Târgu Secuiesc au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Turia a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au identificat pe conducătorul autoturismului implicat în accident, în persoana unui bărbat de 55 ani, din municipiul Târgu Secuiesc.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,34 mg/L alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spitalul din Târgu Secuiesc unde i-au fost recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei. Totodată, cu ocazia verificărilor s-a stabilit că respectiva persoană avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, permisul acestuia fiind reținut.
„Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe faptă prevăzută și pedepsită și de art. 336, alin. 1 din Codul Penal, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2 din Codul Penal”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.
Organele de cercetare penală ale poliției judiciare au dispus reținerea bărbatului care a provocat accidentul pentru 24 de ore.