4 bărbați prinși în timp ce transportau lemne fără documente

4 bărbați prinși în timp ce transportau lemne fără documente
Polițiștii au ridicat 4 atelaje hipo și materialul lemnos
În data de 27.02.2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu lucrători silvici din cadrul cadrul ocoalelor silvice Tălișoara și Hatod, au executat o acțiune în sistem integrat, pe raza orașului Baraolt și a comunelor Vâlcele, Hăghig, Belin, Aita Mare, Brăduț, Bățani, Vârghiș, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.
Astfel, în jurul orei 15:00, pe raza localității Ariușd, pe DC 33, au fost identificate patru atelaje hipo încărcate cu material lemnos din specia gorun.
Cei patru bărbați care efectuau transportul nu dețineau documente de transport din care să rezulte proveniența materialelor lemnoase transportate.
Din verificări a rezultat faptul că materialul lemnos provine de pe raza localității Ilieni, iar cei patru bărbați ar fi sustras materialul lemnos de la nivelul unei exploatări autorizate.
Polițiștii și personalul silvic au inventariat și cubat materialului lemnos, iar în baza celor constatate, s-a întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori .
Polițiștii au ridicat cele 4 atelaje hipo și cantitatea de material lemnos, fiind lăsate în custodie personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Hatod până la definitivarea cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Covasna
Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











