În perioada 19 – 22 aprilie, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna au fost solicitate să intervină în 38 de situaţii de urgenţă.

Pompierii covăsneni au intervenit pentru stingerea a două incendii, salvarea victimelor din două  accidente rutiere şi degajarea unei persoane.

Echipajele SMURD au acordat primul ajutor medical în 34 de situaţii de urgenţă. În  cazul unui accident rutier produs pe DN 11, pompierii militari au asistat medical 8 persoane, 7 dintre acestea fiind transportate la UPU,iar una a refuzat transportul la spital.

S-a acţionat pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unei brutării din localitatea Coşeni. Incendiul nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale, fiind stins prin intervenţia promptă a echipajelor de intervenţie din cadrul Detaşamentului de pompieri  Sfântu Gheorghe. Flăcările s-au manifestat la acoperiş pe o suprafaţă de aproximativ 150 de mp . Cauza probabilă a incendiului o reprezintă efectul termic provenit de la un coş de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Secţia de pompieri Târgu Secuiesc a intervenit la un incendiu produs la acoperişul unei case, din fericire a ars doar funinginea din interiorul coşului de fum.

Pe această cale, facem un nou apel la cetăţeni să îşi verifice mijloacele de încălzire, coşurile de fum şi să le întreţină cu personal calificat, de asemenea , să nu lase nesupravegheate aparatele pentru gătit.

Articolul precedent„Fele apă, fele víz” cu brașovenii de la Times New Roman, la Zilele Sfântu Gheorghe
Articolul următorAtelier de beer crafting la Sfântu Gheorghe