36 de pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus şi alţi 12 suspecţi se află internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, iar un pacient în vârstă de 62 de ani, testat pozitiv cu noul coronavirus, a decedat duminică dimineaţă la secţia de Terpaie Intensivă. Dintre pacienţii testaţi pozitiv, 15 au fost preluaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov.

Conducerea Spitalului a precizat marţi, într-o videoconferinţă de presă, că majoritatea pacienţilor internaţi în secţiile de Boli infecţioase, Chirurgie şi Ortopedie sunt asimptomatici sau au simptomatologie uşoară. De asemenea, alte 9 persoane au fost declarate vindecate şi externate.

Avem, în momentul de faţă, un număr de 12 pacienţi suspecţi Covid-19 internaţi în spital, dintre care doi se află la secţia de Terapie Intensivă: unul în stare critică, iar celălalt este critic şi intubat în prezent. Avem în total 36 de pacienţi confirmaţi, dintre care doi în stare critică la ATI, intubaţi, şi 34 în secţia Covid-19. Din aceștia, 15 sunt preluaţi pentru rezolvarea diferitelor patologii chirurgilace și ortopedice din Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, în virtutea statutului nostru de spital-suport. În perioada 15 – 21 aprilie, ora 13:00, avem şi un deces al unui pacient confirmat, care a fost internat în secţia de Terapie Intensivă în stare critică. Tot în această perioadă au fost externate în total 9 cazuri”, a explicat managerul spitalului, Andras-Nagy Robert.

În ceea ce priveşte pacientul decedat duminică dimineaţă, conducerea spitalului a precizat că acesta suferea de hipertensiune arterială, şi avea în antecedente un infarct miocardic.

Articolul precedentAndrei Năstase, președintele Platformei DA din Republica Moldova: „Moldova are nevoie de ajutorul real al României, Uniunii Europene și al Statelor Unite”
Articolul următorÎncă un cadru medical de la Spitalul Județean de Urgență Sfântu Gheorghe infectat cu Covid-19