De la începutul acestui an, Garda de Mediu Covasna a primit un număr de 30 de sesizări de la persoane care reclamau diferite nereguli, printre care abandonul sau arderea ilegală a deșeurilor, scurgerea dejecțiilor animaliere din gospodăriile vecine, sau chiar disconfortul provocat de praful din aer.

Dintre acestea, 9 au fost redirecționate către alte instituții, întrucât aspectele semnalate nu intrau în competența Gărzii de Mediu.

Alte două reclamații au fost clasate, iar în prezent așteaptă să fie soluționate încă două plângeri, spune cms-șef Lucian Cândea.

Multe dintre reclamaţiile soluţionate de instituție au vizat încălcări ale legislaţiei de Mediu în diferite domenii de activitate, dar nu toate s-au finalizat cu amenzi.

„Sesizări am avut mai multe, (…) pe unele le-am soluționat noi, pe altele le-am redirecționat către primării sau către Direcția de Sănătate Publică, în funcție de competențe. Am avut 30 de sesizări în acest an, până la data de 29 iunie, din care 9 am redirecționat către alte instituții și două am clasat conform Ordonanței 27/2002 (privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor – n.red). Au mai rămas 19, dintre care două de rezolvat. Sunt mai multe sesizări: pe scurgere dejecții animaliere au fost două, pentru abandonarea deșeurilor și ardere sunt cele mai multe, respectiv 3, și restul erau sesizări privind disconfortul provocat de fum, sau praf în aer au fost două. Nu avem mai multe pe o anumită speță”, ne-a explicat șeful Gărzii de Mediu Covasna.  

Potrivit acestuia, majoritatea reclamațiilor vin de la locuitorii comunelor deranjați, de exemplu, de scurgerile de dejecții animaliere din curțile vecine. Șeful Gărzii de Mediu Covasna spune că de cele mai multe ori primăriile sunt cele mai în măsură să soluționeze astfel de reclamații.

„Îl deranjează pe vecin că ajung dejecții animaliere la el și când te duci în control găsești și la unul și la altul. Aici de multe ori și primăriile pot verifica, au competențe legale, să vadă dacă persoana are sau nu bazin vidanjabil. Amenzi nu am dat în toate cazurile, la unele s-au lăsat măsuri de remediere, la alții, de exemplu, (…) s-a sesizat iarna că au ars plastic în centrală, dar la data controlului nu se vedea nicio urmă, deci nu aveam de unde să știm dacă au ars sau nu. Deci sesizează vecinul, noi verificăm ce considerăm că este cu impact major, restul sesizărilor care nu sunt de competența noastră le redirecționăm către alte instituții, unele chiar la Primărie”, a explicat cms-șef Lucian Cândea.

 

Articolul precedentExpoziție de pictură și grafic, miercuri, la Casa cu Arcade
Articolul următorReducere de 20% la impozitul anual penru locuitorii din Ozun