Trei cazuri de gripă au fost confirmate pe teste rapide, până în prezent, în județul Covasna, iar alte două probe au fost trimise către Institutul Național de Cercetare Cantacuzino din București, transmit reprezentanții Departamentului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna.

Potrivit acestora, cei trei copii au forme ușoare de gripă și nu au necesitat internare, iar în privința absenteismului, nu au fost înregistrate probleme, în unitățile de învățământ din județ numărul elevilor care au lipsit de la cursuri în ultimele zile fiind în scădere.

„Avem până acum 3 cazuri de gripă confirmate pe teste rapide și două probe trimise de la spital către Institutul Cantacuzino. Este vorba despre copii, aici intră și cel confirmat săptămâna trecută la Colegiul Național Mihai Viteazul. Sunt forme ușoare și medii și nu au necesitat internare. Nu s-a semnalat absenteism în școli, nu ne-au fost raportate cazuri, Inspectoratul Școlar Județean face triajul zilnic. La Colegiul Național Mihai Viteazul absenteismul este în scădere, procentul de 22% care a fost la suspendarea activității,  a scăzut acum la 9% în clasele I-VIII și în cele liceale. Sunt unele clase unde absenteismul este chiar zero. Cabinetul medical școlar efectuează zilnic triajul epidemiologic, marți a fost găsit un singur caz de viroză, iar elevul a fost trimis acasă”, ne-a precizat reprezentanta DSP Covasna, Igyártó Gabriella.

În ceea ce privește virozele respiratorii, aceasta a explicat că numărul este în ușoară creștere față de săptămâna trecută, însă sub media multianuală, iar în cabinetele medicilor de familie din județ mai sunt aproximativ 190 de doze de vaccin.

„Avem o creștere ușoară a virozelor respiratorii, de la 2.300 la 2.400 de cazuri. Nu este o creștere foarte mare, în 2017 am avut 2.588 de cazuri, în 2019 au fost 2.568, deci nu se poate spune că sunt diferențe mari. Au fost administrate 63 de doze de vaccin antigripal la grupele de risc, ceea ce înseamnă că momentan suntem cu 190 de doze în teren”, a mai spus reprezentanta DSP Covasna.

Săptămâna trecută, Direcția de Sănătate Publică Covasna a decis suspendarea cursurilor Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe după aproape un sfert dintre elevi au lipsit de la cursuri, iar pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virozelor respiratorii, s-a luat măsura igienizării tuturor sălilor de clasă, internatului, cantinei şi a sălii de sport.

Articolul precedentAzilul de bătrâni „Zenobia” din Târgu Secuiesc, amendat cu 12.000 de lei de OPC Covasna
Articolul următorCosmin Boricean va fi noul subprefect al județului Covasna