Doi minori și un adult au solicitat intervenția salvamontiștilor covăsneni în cursul zilei de miercuri, după ce au fost implicați în accidente pe pârtia de schi de la Șugaș Băi. Unul dintre copii a suferit o fractură la femur și a fost transportat de urgență la un spital din Brașov, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.  

Şeful Serviciului Public Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov, a precizat că cele trei accidente s-au produs, în primul rând, din cauza faptului că schiorii aveau viteză mare, pârtiile sunt aglomerate, iar turiștii nu sunt întotdeauna experimentați.

„Am avut 3 accidente din cădere pe pârtia de schi de la Șugaș Băi, un adult cu leziuni minore, un alt accident cu un minor care a făcut întindere musculară, iar al treilea, un caz destul de grav, tot un minor cu o fractură de femur. Copilul a fost transportat la Brașov, a fost operat și din ce știm este bine”, a explicat șeful Salvamont Covasna.

El a mai precizat că acesta a fost primul caz mai grav de accidentare pe pârtie de la deschiderea sezonului de schi, însă salvamontiștii se așteaptă la o creștere a cazurilor în perioada următoare, astfel încât lansează un apel prin care îi roagă pe turiști să fie atenți, să țină cont de gradul de înclinație al pârtiei și de experiența pe care o au.

„A întârziat și deschiderea sezonului, abia în ianuarie s-au deschis pârtiile de schi, dar la nivel național constatăm o creștere semnificativă a accidentelor pe pârtiile de schi. Noi și anul trecut am împărțit fluturași cu informații, iar anul acesta colegii mei vor veni în întâmpinarea schiorilor cu fluturași. Încercăm să evidențiem toate aspectele de care aceștia trebuie să țină cont. În primul rând, să țină cont de gradul de dificultate al pârtiei și de abilitățile tehnice pe care le au, și nu în ultimul rând, pentru siguranța lor, să fie echipați corespunzător”, a mai precizat Leonid Moscviciov.

Fără turiști rătăciți pe munte în ultima perioadă

Șeful Salvamont Covasna spune că în ultima perioadă nu au fost semnalate cazuri cu turiștii rătăciți pe munte, dar îi îndeamnă pe cei care se aventurează pe munte să fie echipați corespunzător și să fie atenți, pentru a reduce riscul de producere a accidentelor.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 79 apeluri prin care se solicita intervenția de urgentă a echipelor de salvatori montani.

Serviciul Public Salvamont Covasna a fost înființat în urmă cu doi ani, în subordinea Consiliului Județean, și în prezent are în componenţă 15 salvatori montani, o parte dintre ei angajați, iar restul voluntari.

Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

Articolul precedentCupa României, printre cele mai importante obiective pentru Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Articolul următorSpecialist în turism: „Dacă veniți să vizitați județul Covasna trebuie să coborâți din mașină, să luați la pași mărunți zona”