Directorul general al Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Attila Hadnagy, a declarat la începutul săptămânii că 2019 a fost, per total, un an bun, şi deşi şansele la play-off sunt extrem de mici, jucătorii antrenaţi de Leo Grozavu se concentrează să termine campionatul între locurile 7 şi 9.

În privinţa transferurilor, fostul căpitan a declarat că echipa nu va mai schimba atât de mulţi jucători, însă mai este nevoie de mijlocaşi şi de un fundaş central.

“Anul trecut nu prea a ieșit cum am vrut noi, am plecat la drum cu doar 13 jucători în prima etapă, la Voluntari, dar între timp am format o echipă bună. Din păcate, rezultatele nu au venit și așa cum se zice, antrenorul este de vină, așa că l-am schimbat. Din 6 etape am câștigat 4, am terminat anul bine. (…) Șanse la play-off mai avem, dar sunt șanse mici, 5-10% pot să zic. Dacă nu intrăm în play-off nu va fi nicio problemă, noi vrem să terminăm acest campionat cu capul sus, între locurile 7 și 9, și eu zic că echipa noastră are capacitatea de a termina pe aceste locuri. Nu mai vrem să schimbăm atât de mulți jucători cum am făcut-o în anii trecuți, adică 10-15, ci doar 3-4, sau 4-5. Vrem să mai aducem 3-4 jucători la mijloc, să ne mai întărim, încă un fundaș central, și sper să facem o figură frumoasă cu echipa asta. Cupa României e foarte importantă pentru noi, vom fi 100% implicaţi. Suntem între primele 8 echipe din țară şi se poate întâmpla orice (…) Vrem să scriem iar istorie la Sfântu Gheorghe. Ne străduim, muncim în fiecare zi să avem o echipă mult mai bună decât am avut anul trecut și pot să promit că vom da totul pe teren să ieștim învingători”, a spus Hadnagy.

Marţi, clubul din Sfântu Gheorghe a anunţat că a decis, de comun acord, împreună cu mijlocaşul ofensiv costarican Dylan Armando Flores încetarea raporturilor contractuale.

Jucătorul în vârstă de 25 de ani a fost transferat de la Poli Iaşi în luna februarie a anului trecut, și semnase cu Sepsi OSK un contract valabil până la 30 iunie 2020.

În locul său, echipa l-a adus sub formă de împrumut de la Academia Puskás Ungaria pe Fülöp Lóránd, fratele mijlocaşului Fülöp István.

Jucătorul în vârstă de 22 de ani a semnat cu Sepsi OSK un contract valabil un an şi jumătate.

Pe 10 ianuarie echipa va pleca într-un cantonament de 14 zile în Belek, Turcia, unde va disputa și patru meciuri amicale cu Zira FK din Azerbaidjan (16 ianuarie), Korona Kielce din Polonia (18 ianuarie), PFC Beroe din Bulgaria (21 ianuarie) și FK Arsenal Tula din Rusia (23 ianuarie).

Liga 1 de fotbal se reia în primul weekend din februarie, când Sepsi OSK joacă în deplasare cu Hermannstadt.

Articolul precedentPensiile ajung mai greu la beneficiari în ianuarie
Articolul următor3 accidente miercuri pe pârtia de schi de la Șugaș Băi