În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 20 de misiuni.

          Cele 109 efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 71 din 15.11.2020 și anexa acesteia (ambele documente precum și toate celelalte hotărâri adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Covasna pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului–Județul Covasna accesând https://cv.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/ ), au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care este respectată interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace au fost utilizate și 43 de mijloace de mobilitate.

        Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 1209 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 18 SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 113 autovehicule, la care se adaugă alte 3 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 54 de locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 31 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat persoanelor identificate că nu au purtat masca de protecție, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 5250 de lei și avertismente.

Tot cu ocazia acestor activități au fost identificate 4 persoane care nu au respectat interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, motiv pentru care au fost sancționate cu amenzi care au însumat 2000 de lei.

        Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 13 decembrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 4667 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 29 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 13 decembrie 2020, un număr de 3999 de persoane au fost vindecate, iar alte 137 de persoane au decedat.

     Din păcate, de la ultimul comunicat, a fost înregistrat un deces, astfel:

  • pacientă de 69 de ani, din com. Valea Crișului, cu test COVID-19 confirmat, internată la SJU Sf.Gheorghe, având comorbidități cunoscute, respectiv  HTA și cardiopație ischemică. La data de 09.12.2020 a survenit decesul.

Transmitem condoleanțe familiei îndoliate!

  • de la ultimul comunicat, datorită faptului că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 5 persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 134 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 871 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2, să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 30945 de teste (în ultimele 24 de ore au fost efectuate 53 de teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 1,75/1000 de locuitori;
  • precizăm că astăzi, pentru un număr de 14 localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile(fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Aninoasa, Barcani, Belin, Bodoș, Brateș, Coșeni, Hăghig, Hetea, Iarăș, Imeni, Mărtineni, Micloșoara, Reci și Țufalău;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 21 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare) între 1,5 – 3/1000 locuitori, 31 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare) sub 1,5/1000 de locuitori iar 59 de localități nu au niciun caz pozitiv.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta.

          Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de către autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți.

          Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

      Cancelaria  Prefectului                                          13.12.2020

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentBilanț coronavirus, 13 decembrie: 4.435 de cazuri noi și 121 de decese
Articolul următorBASCHET: Sepsi SIC a zdrobit pe Rapid!