Fundația „Terre des hommes Elveția” organizează cea de a VII-a ediție a campaniei „Ziua ștafetei – acum decid eu!” prin intermediul căreia, timp de o zi, copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani iau locul adulților, exersându-și abilitățile în meseria pe care și-o doresc.

Campania se va desfăşura în perioada 12 – 23 noiembrie şi potrivit organizatorilor, anul acesta la nivel naţional vor participa peste 2.500 de tineri.

„Ce vrei să te faci când vei fi mare? Cu toții am primit această întrebare la un moment dat. Cât de repede am răspuns a depins de câtă încredere aveam în dreptul nostru de a alege, dar și cât de siguri puteam fi că alegerea noastră va fi încurajată. Pentru toate celelalte zile când le-am cerut să se pregătească „să fie mari”, „Ziua ștafetei” este momentul în care le dăm șansa copiilor și tinerilor să ne arate cine vor să fie. Îi lăsăm să aleagă și le predăm ștafeta”, transmit organizatorii.

64 de elevi din judeţul Covasna înscrişi la ediţia din acest an

Patru instituţii de învăţământ din judeţul Covasna şi-au înscris anul acesta elevii la „Ziua ştafetei”, potrivit organizatorilor. Astfel, cei 64 de elevi ai Școlilor Gimnaziale „Antos János” din Reci, „Romulus Cioflec” din Araci şi „Molnár Józsiás” din Târgu Secuiesc, dar şi de la Liceul Teoretic „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, vor avea posibilitatea de a face schimb pentru o zi cu adulţii, exersându-şi astfel abilităţile în meseria pe care şi-o doresc.

Campania, ajunsă în prezent la cea de-a șaptea ediție, este implementată de Fundația Terre des hommes în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, F.O.N.P.C, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, instituții de stat și private din toată țara, ce recunosc potențialul deosebit al tinerilor.

 

Articolul precedentSepsi-SIC a ajuns la 5 victorii din 5 în Liga Naţională de Baschet feminin
Articolul următorAur, argint şi bronz pentru sportivii CSS Sfântu Gheorghe la finala Campionatului Naţional de Lupte pentru juniori