În perioada 29-30 septembrie, în Piața Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe va fi organizat Târgul de Toamnă aflat la a opta ediţie.

La Târgul de Toamnă, axat pe tema paiului, organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați cu activități pentru copii, produse de târg, produse tradiționale și bunătăți de târg. În cursul zilei, vizitatorii se vor putea bucura de spectacole folclorice.

Anul acesta, la târg vor participa 29 de producători, 37 de meșteșugari și 5 comercianți. Asemenea anilor precedenți, organizatorii vor amplasa spațiul în același mod, iar ca noutate, vizitatorii vor fi întâmpinați de instalațiile publice din paie ale artistului Szente-Szabó Ákos. Cele două păpuși din paie și baloții din paie își vor ocupa locul binemeritat, contribuind la cea mai distractivă atmosferă a experienței de târg.

Copiii pot colecta bănuţi de târg

Cei mici sunt așteptați la activitățile organizate de Asociația Caritas din Alba Iulia, Crucea Roșie și Fundația Guzsalyas, respectiv la activitățile organizate de Ütő Kinga. În cadrul activităților, copiii pot colecta bănuți, pe care îi pot schimba pe diferite obiecte din târg.

În cadrul evenimentului de două zile, pe scena amplasată în fața Teatrului Tamási Áron vor avea loc programe folclorice și concerte, cei mici fiind distrați chiar și de Casa dansului popular – de Benkő Éva și Formația Folker. Pe scenă vor apărea și asamblurile de dansuri populare „Kincsek”, „Százlábú” și „Junii Covăsneni”, cât și grupul de dans Erdővidéki al Școlii Populare de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe.

Ansamblul de dansuri populare Korona din Brașov se pregătește cu dansuri germane, pe scenă pășind chiar și Eötvös Rémusz și orchestra, premiant al concursului de talente ai muzicii și dansului popular „Felszállott a Páva”.

Programul cultural al târgului de toamnă din acest an va fi încheiat de trupa Babra din Ungaria, care prin muzica lor vor aduce în fața publicului diferitele aspecte ale tradițiilor popoarelor slave din sud și Balcani.

 

Articolul precedentDGASPC Covasna va da în folosință patru apartamente pentru medici
Articolul următorSepsi OSK, noroc la tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României la fotbal