Vremea în data de 19 ianuarie intră într-o răcire accelerată. Se vor înregistra chiar și căderi de zăpadă și viscol.

Astazi, deși vremea se va raci accentuat în jumătatea de nord a tarii, valorile de temperatura se vor situa în continuare peste normele specifice perioadei, dar mai ales în sud si sud-est. Cerul va avea înnorari si vor fi precipitatii pe arii relativ extinse. În vest, centru, nord și nord-est la început vor fi precipitatii mixte, iar din a doua parte a zilei va ninge, iar în restul teritoriului vor fi ploi, care treptat, se vor transforma în lapovita si ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 14 grade. Izolat vor fi condiții de polei.

In Bucuresti, valorile de temperatura vor fi în continuare cu mult mai mari decat cele normale datei, astfel ca temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 13 grade. Vor fi ploi, iar îndeosebi din a doua parte a nopții se vor transforma treptat în lapovita si ninsoare. Vântul va avea intensificari spre sfârșitul intervalului când la rafala vor fi viteze de până la 45 km/h.

La munte, vremea se va raci semnificativ. Vor fi precipitatii pe arii extinse. Vor fi ploi, care se vor transforma treptat în ninsori din a doua parte a zilei. Local se va depune strat de zapada mai consistent. Vântul va avea intensificari temporare, viteze mai mari urmând a se înregistra pe creste, unde vor fi rafale de peste 70 km/h, conditii în care ninsoarea va fi viscolita. 

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting cod galben de fenomene periculoase, valabile pentru mai multe județe. 

CITEȘTE ȘI Urmează un nou val de ninsori și ger. Elena Mateescu anunță cât va ține episodul de vreme rece

Valabil de la : 19-01-2024 ora 7:05 până la : 19-01-2024 ora 10:00

In zona : Zona de munte a județului Buzău, respectiv zona de munte a localităților: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru, Chiliile;
Județul Buzău: Lopătari, Mânzălești, Bisoca;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 75…95 km/h.

Valabil de la : 19-01-2024 ora 6:40 până la : 19-01-2024 ora 10:00

In zona : Județul Botoşani ;
Zona joasă a județului Suceava , respectiv zona localităților: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Cajvana, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Liteni, Marginea, Salcea, Dumbrăveni, Cornu Luncii, Udești, Arbore, Mălini, Șcheia, Verești, Preutești, Bosanci, Baia, Zvoriștea, Todirești, Vicovu de Jos, Păltinoasa, Frătăuții Noi, Dărmănești, Forăști, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Fântânele, Grănicești, Râșca, Boroaia, Ipotești, Vadu Moldovei, Volovăț, Rădășeni, Horodnic de Sus, Dornești, Cacica, Dolhești, Moara, Horodniceni, Satu Mare, Adâncata, Vulturești, Bogdănești, Bilca, Mitocu Dragomirnei, Hânțești, Pătrăuți, Stroiești, Bălcăuți, Iaslovăț, Zamostea, Siminicea, Voitinel, Grămești, Pârteștii de Jos, Calafindești, Drăgoiești, Drăgușeni, Gălănești, Botoșana, Horodnic de Jos, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Fântâna Mare, Mușenița, Comănești, Hârtop, Poieni-Solca, Șerbăuți, Ciprian Porumbescu, Burla, Bălăceana;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…60 km/h.

Valabil de la : 19-01-2024 ora 6:35 până la : 19-01-2024 ora 10:00

In zona : Județul Suceava , zona de munte de peste 1800 m;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 90…100 km/h.

Valabil de la : 19-01-2024 ora 6:30 până la : 19-01-2024 ora 9:00

In zona : Zona joasă a județului Vâlcea , respectiv zona localităților: Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Călimănești, Băbeni, Horezu, Bălcești, Mihăești, Berbești, Frâncești, Prundeni, Budești, Fârtățești, Vaideeni, Stoilești, Alunu, Ionești, Tomșani, Șușani, Galicea, Stoenești, Cernișoara, Costești, Bărbătești, Orlești, Nicolae Bălcescu, Lungești, Slătioara, Ștefănești, Ocnele Mari, Olanu, Pietrari, Roșiile, Păusești-Măglași, Valea Mare, Mateești, Bujoreni, Popești, Păușești, Zătreni, Tetoiu, Oteșani, Berislăvești, Stroești, Grădiștea, Băile Govora, Copăceni, Glăvile, Dănicei, Băile Olănești, Bunești, Muereasca, Golești, Sutești, Șirineasa, Laloșu, Livezi, Scundu, Dăești, Sinești, Lădești, Ghioroiu, Lăpușata, Măciuca, Roești, Drăgoești, Sălătrucel, Pesceana, Vlădești, Diculești, Crețeni, Măldărești, Mădulari, Gușoeni, Făurești, Voicești, Stănești, Lăcusteni, Milcoiu, Runcu, Mitrofani, Amărăști;

Se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Valabil de la : 19-01-2024 ora 6:00 până la : 19-01-2024 ora 9:00

In zona : Zona joasă a județului Gorj , respectiv zona localităților: Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Târgu Cărbunești, Turceni, Tismana, Bâlteni, Mătăsari, Bălești, Plopșoru, Novaci, Runcu, Crasna, Țânțăreni, Țicleni, Padeș, Drăguțești, Scoarța, Turburea, Aninoasa, Baia de Fier, Peștișani, Crușet, Fărcășești, Negomir, Slivilești, Bengești-Ciocadia, Vladimir, Dănești, Bustuchin, Roșia de Amaradia, Borăscu, Prigoria, Urdari, Văgiulești, Bolboși, Stoina, Logrești, Polovragi, Stejari, Dănciulești, Albeni, Stănești, Bumbești-Pițic, Brănești, Săulești, Drăgotești, Cătunele, Licurici, Căpreni, Telești, Ionești, Berlești, Bălănești, Mușetești, Jupânești, Godinești, Turcinești, Câlnic, Schela, Alimpești, Săcelu, Lelești, Glogova, Hurezani, Bărbătești, Samarinești, Ciuperceni, Arcani;
Județul Dolj ;
Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților: Drobeta-Turnu Severin, Strehaia, Șimian, Vânju Mare, Gogoșu, Corcova, Baia de Aramă, Jiana, Pătulele, Bala, Cujmir, Breznița-Ocol, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Izvoru Bârzii, Oprișor, Butoiești, Gârla Mare, Șișești, Gruia, Punghina, Malovăț, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Broșteni, Ponoarele, Hinova, Burila Mare, Florești, Căzănești, Isverna, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de Câmp, Livezile, Braniștea, Dumbrava, Grozești, Voloiac, Pristol, Vânjuleț, Husnicioara, Breznița-Motru, Vrata, Poroina Mare, Greci, Ilovăț, Balta, Stângăceaua, Rogova, Ilovița, Șovarna, Corlățel, Podeni, Bâlvănești, Cireșu, Godeanu;

Se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMedicii de familie au bătut palma cu CNAS. Informația care arată că protestele se încheie
Articolul următorInsolvența Romaero: pe cine vrea CEC Bank să numească administrator judiciar