Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Cluj, din etapa a 21-a a Ligii 1, s-a încheiat cu victoria covăsnenilor, scor 2-1.
În urma rezultatului din etapa cu numărul 21 din Liga 1, cei de la Sepsi au revenit pe loc de play-off.
Sepsi a fost echipa care s-a aflat la conducerea jocului în prima parte a meciului. Păun a deschis scorul în minutul 30, în timp ce ardelenii au fost cei care au căutat egalarea ulterior.
Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru gruparea gazdă.
Partea a doua a meciului a fost mult mai animată decât prima. În minutul 51, Tudorie a făcut 2-0, cu un lob superb.
Ardelenii s-au văzut nevoiți să iasă mai mult la joc, iar acest lucru a dat roade. Trupa lui Neagoe a obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 74, care a fost ulterior transformată de Thiam, în minutul 75.
”Șepcile roșii” au mai ratat ocazii prin Chipciu, Thiam, Bălan sau Remacle. Șuturile acestora nu au ajuns în plasă, iar covăsnenii au păstrat toate cele trei puncte din acest meci.
În urma rezultatului din această etapă, Sepsi a acumulat 32 de puncte și se află pe locul șase, în timp ce Universitatea Cluj ocupă locul 14 în Liga 1, cu 19 puncte din 21 de jocuri disputate.