FC Botoșani a pus capăt seriei de 10 meciuri fără înfrângere a celor de la Sepsi. A fost 1-0 într-un meci cu o bară și ocazii mari. Covăsnenii puteau înscrie pe final, scrie DIGISPORT.

Moldovenii puteau înscrie în minutul 18, prin Mihai Roman, iar covăsnenii au dat replica prin Aganovic. Echipa lui Marius Croitoru a deschis scorul în minutul 41, când Papa a finalizat o pasă superbă a lui Mailat.

După o oră de joc, același Mailat și-a încercat apoi șansa, iar apoi a venit rândul lui Sepsi să rateze. Golofca a irosit o șansă uriașă, singur cu portarul, iar peste 5 minute, a mai avut una.

Botoșaniul a avut apoi o bară și o șansă imensă prin Florescu, în aceeași fază, însă finalul le-a aparținut covăsnenilor, când Mitrea a ratat de două ori în prelungiri.

Botoșani – Sepsi s-a terminat 1-0, iar moldovenii urcă pe locul 4.

Rezumatul video al meciului, AICI

Articolul precedentBilanț coronavirus 25 ianuarie. Din nou peste 19.000 de cazuri. Câte decese s-au anunțat oficial
Articolul următorPeste 9.200 de apeluri în doar 3 săptămâni la Telefonul Copilului 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare și neglijență a copilului