Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Bod, județul Brașov, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2021, un bărbat, de 38 de ani, ar fi  pătruns, prin efracţie, în trei locuinţe din județul Covasna, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind de aproximativ 100.000 de lei. 

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate bunuri de interes în cauză.

Activitățile au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Vrancea și Brașov.

La data de 14 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani l-au prins, în flagrant delict, pe bărbatul de 38 de ani și pe un alt bărbat, de 37 de ani, în municipiul Focșani, imediat după ce ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință, cu intenția de a sustrage bunuri.

Asupra acestora, au fost descoperite instrumente folosite la deschiderea, prin forţare, a încuietorii ușilor sau ferestrelor locuințelor, precum și stații de emisie-recepție.

Totodată, cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de 13 februarie, ar fi pătruns într-o locuință, din municipiul Focșani, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 8.000 de lei.
La data de 15 februarie a.c., cei doi bărbați, de 37 respectiv 38 ani, au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile. 

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Articolul precedentBOMBARDAMENTE în Donbas | Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Situaţia ar putea escalada”
Articolul următorDezvăluiri explozive. Ce ascunde Emilia Șercan? FOTOGRAFIILE care dinamitează SISTEMUL – imoralitatea deontologiei