Un val de aer tropical aduce temperaturi sufocante în România. Conform meteorologilor, maximele vor atinge 35 grade Celsius la umbră, în sudul ţării. După caniculă, vijeliile se întorc în forţă.

 
 

„Pe tot parcursul săptămânii, vremea va fi caracterizată de valori de temperatură care vor duce la o încălzire semnificativă pentru o ultimă decadă a lunii iunie în ţara noastră. Ecartul valorilor de temperatură se va situa între 25 până la 35 grade Celsius, posibil chiar peste 35 grade în zonele de câmpie, la umbră”, a explicat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) Elena Mateescu.

În zilele următoare, furtunile violente se întorc în forţă. 

 

„În acelaşi timp, vorbim în a doua parte a intervalului de o probabilitate ridicată de fenomene asociate instabilitaţii atmosferice pentru că pe parcursul după-amiezii, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, căldura asociată cu gradul mare de umezeala în atmosferă reprezintă ingredientul specific pentru formarea de averse şi descărcări electrice”, a mai explicat meteorologul Elena Mateescu.

Marţi, 21 iunie, avem parte de căldură. Meteorologii anunţă deosebit de cald în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării, în timp ce în restul zonelor valorile termice, în scădere faţă de ziua anterioară se vor situa în jurul celor normale datei.

 

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, pe alocuri în nord, nord-est şi în centru, precum şi la munte, şi izolat în rest. Vor fi intensificări ale vântului, în prima parte a intervalului în majoritatea regiunilor, iar noaptea local în cele estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 33 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori între 5 şi 18 grade Celsius. 

În Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 32 şi 34 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 14 şi 16 grade Celsius.

Miercuri, 22 iunie, conform ANM, vremea se va răcori în sud şi sud-est, apoi valorile termice vor fi în creştere de la o zi la alta. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în creştere de joi în vest, nord şi nord-est şi la munte. 

În Bucureşti, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai mari decât cele normale perioadei, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Articolul precedentDavid Popovici, primul înotător din România devenit campion mondial la 200 metri liber
Articolul următorBacalaureat 2022. Proba obligatorie a profilului, susținută astăzi