Dezastrul anunțat de Institutul Național de Statistică: Unul dintre cinci români a fost afectat de sărăcie în ultimul an, iar aproape jumătate din populația României s-ar fi aflat sub pragul sărăciei dacă nu ar fi fost plătite pensiile și alte indemnizații sociale. În același timp, cea mai înaltă incidenţă a sărăciei a fost anul trecut în rândul tinerilor de până la 24 de ani, iar riscul de sărăcie și de excluziune este extrem de ridicat la persoanele cu un nivel scăzut de educație.

Unul din cinci români a fost afectat de sărăcie în anul 2022, potrivit datelor statistice, adică aproximativ 4 milioane de persoane din România. În același timp, aproape jumătate din populație – 45% ar fi fost sub pragul sărăciei dacă anul trecut nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, a concluzionat INS. În același timp, cel mai mare risc de sărăcie sau excluziune socială, de aproape 62%, există în rândul persoanelor cu un nivel scăzut de educație. 

Iar cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul persoanelor de 0-17 ani (27,0%) şi a celor de 18-24 ani (26,5%).

Riscul de sărăcie foarte mare era prezent în sud-estul țării și în Oltenia, mai arată datele INS.

Anul trecut, 21,2% din populația rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent.

Totodată, aproape un sfert (24,3%) din populație a fost afectată de deprivare materială și socială severă în 2022.

Iar un număr de 597.000 de persoane de până la 65 de ani (4,2%) trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii, adică au avut o activitate ce a solicitat mai puțin din cât puteau munci, cu 20 la sută.

Mai multe, AICI

Articolul precedentIohannis s-a plâns elevilor din Kenya: „Nu mai am timp liber de când sunt președinte”
Articolul următorAutostrada Moldovei se întinde pe kilometri întregi de facturi neplătite – Ce spune CNAIR