Un palestinian în vârstă de 16 ani a înjunghiat doi poliţişti în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est.
Adolescentul a fost ucis prin împuşcare, anunţă poliţia israeliană, relatează AFP. Doi membri ai Poliţiei israeliene de Frontieră au fost ”înjunghiaţi” în apropierea unei şcoli talmudice (yeshiva) pe strada al-Wad, care traversează cartierul musulman, în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est, anunţă într-un comunicat poliţia.
Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat că atacatorul a fost ucis prin împuşcare de către forţele de ordine.
Potrivit poliţiei israeliene este vorba despre un băiat în vârstă de 16 ani care locuia în Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al oraşului sfânt.
Cei doi poliţişti au fost evacuaţi către Spitalul Hadassah din Ierusalim, a anunţat într-un comunicat United Hatzalah, un serviciu de salvare, care le-a acordat primul ajutor.
”Am îngrijit o femeie rănită moderat şi un bărbat rănit uşor în incident. I-am evacuat către Spitalul Hadassah”, declară în comunicat un salvator, Yechiel Stern.
Ierusalimul, Cisiordania ocupată şi Israelul sunt, din octombrie 2015, teatrul unor atacuri antiisraeliene comise cel mai adesea de către tineri palestinieni izolaţi.
Sursa: Libertatea Zilei