WE RADIO anunță că toți cei aproape 32.000 de elevi din județul Covasna încep luni școala în format fizic, cele 302 unități de învățământ din județ fiind în scenariul 1 (verde), conform datelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna (AICI).

Autoritățile au stabilit două scenarii de funcționare pentru anul școlar 2021-2022: „verde” pentru localitățile în care rata de incidență a cazurilor de Covid-19 este sub 6 / 1.000 de locuitori, respectiv „roșu” pentru unitățile de învățământ care se află pe raza localităților cu peste 6 cazuri de Covid-19 / 1.000 de locuitori, situație în care elevii vor face cursurile în format online, însă creşele şi grădiniţele vor continua să funcţioneze în format fizic, potrivit WE RADIO.

Conducerea IȘJ Covasna a publicat pe site-ul instituției și programul festivităților de deschidere a noului an școlar pentru unitățile de învățământ din județ (AICI). La Sfântu Gheorghe, majoritatea unităților de învățământ își vor deschide porțile pentru elevi începând cu ora 09:00, în aer liber, toți participanţii urmând să poarte mască de protecţie.

Astfel, festivitățile de deschidere vor acea loc începând cu ora 09:00 la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (pe terenul de sport); Colegiul Național „Székely Mikó” (în curtea școlii); Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” (curtea școlii); Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” (curtea școlii); Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” (curtea școlii); Școala Gimnazială „Ady Endre” (curtea școlii); Școala Gimnazială „Néri Szent Fülöp” (Biserica Romano-catolică de la Örkő); Școala Gimnazială „Nicolae Colan” (curtea școlii); respectiv Școala Gimnazială Specială Sfântu Gheorghe (curtea școlii).

Articolul complet, AICI

Articolul precedentPrețul benzinei, la un pas de pragul critic de 7 lei – Avertismentul specialiștilor
Articolul următorBilanț CORONAVIRUS 11 septembrie: 2.648 de cazuri noi, 47 decese