Curs gratuit: arbitri internaționali de handbal vin să școlească tinerii covăsneni.

Asociația Județeană de Handbal Brașov, prin Comisia Județeană de Arbitri Brașov, în parteneriat cu ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe și Kineto Medical Care, organizează un curs pentru formarea arbitri de handbal. Pentru a atrage cât mai mulți tineri, lectorii cursului vor fi arbitri din lotul divizionar, arbitri internaționali, observatori naționali și internaționali.

Programele educaționale sunt un obiectiv prioritar pentru AJH Brașov, fiind un proces care se desfășoară continuu în cadrul asociației. Prin implicarea directă a membrilor AJH și cu sprijinul reprezentanților clubului Sepsi-SIC, se va da startul unui nou curs de formare a arbitrilor de handbal, care va începe în data de 12 aprilie, la Arena Sepsi”, se arată într-un comunicat al Asociației Județene de Handbal Brașov.

Reprezentanții asociației precizează între beneficiile participării la o astfel de acțiune se numără menținerea unui mod de viață sănătos prin pregătirea fizică, dezvoltarea capacităților coordinative, oportunitatea de a arbitra antrenori de top, posibilitatea socializării cu noi prieteni, dar și oportunitatea de a avea un mentor. 

Cursul este gratuit, se adresează atât băieților cât și fetelor cu vârsta de minim 16 ani, iar înscrierile se pot face la adresa de email [email protected] sau la numărul de telefon 0722.270896.

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția 26 martie 2022
Articolul următorBilanț coronavirus 27 martie. 1.939 cazuri noi și 10 decese