Noutăţi în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor textile sau încălţăminte. Pe 16 martie, TEGA reia activitatea de colectare a sticlelor şi anunţă că va acorda în continuare doze de bere clienţilor în schimbul sticlelor predate, valoarea deșeurilor electronice va fi scăzută din factura lunară, în timp ce piese de mobilier, saltele sau alte obiecte voluminoase vor fi colectate gratuit de reprezentanţii TEGA.
Operatorul regional de salubritate anunţă că există şi noutăţi în ceea ce privește degajarea obiectelor voluminoase.
„Ultimii ani au arătat că în ceea ce priveşte colectarea deșeurilor prin metoda door-to-door, rezultatele s-au îmbunătățit în 2019 comparativ cu anii anteriori. Astfel vom proceda la fel în orașe ca în mediul rural: colegii noștri pot fi găsiți în punctul cel mai aglomerat al localităţii și bineînțeles, vom anunța acest lucru în avans. Noutatea este că deșeurile textile sau încălțămintea sunt colectate separat. Acesta este un standard european, deoarece îmbrăcămintea și alte materiale textile se descompun foarte dificil, motiv pentru care este important să nu se amestece cu celelalte deşeuri.”, a explicat directorul TEGA, Máthé László.
La Sfântu Gheorghe colectarea de sticle se va organiza în cursul lunii aprilie, iar obiectele electrocasnice sunt colectate permanent în Centrul de colectare din strada Energiei, în timp ce mobilierul vechi se transportă gratuit din fața locuinţei, detaliile privind transportul putând fi cerute telefonic la numărul 0267310123. Acest lucru este important și pentru că este interzis să aruncăm gunoiul în jurul punctelor de colectare, deoarece o canapea nu poate fi transportată cu același vehicul ca deșeurile.
TEGA intenționează să aibă acțiuni similare de două ori în fiecare localitate în acest an: primăvara și la începutul verii, respectiv la sfârșitul verii și toamna.