Acțiune a polițiștilor pentru creşterea gradului de siguranță al cetățenilor.

La data de 29 septembrie a.c.,  cu ocazia ,,Târgul trimestrial de toamnă” organizat în orașul Întorsura Buzăului, polițiștii din cadrul  Poliției Orașului Întorsura Buzăului și a Secției de Poliție Rurală Întorsura Buzăului, au acționat în zona pieței agroalimentare și a pieței de animale, precum și pe drumurile adiacente pentru menținerea ordinii și liniștii publice respectiv, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, prevenirea riscului rutier, combaterea faptelor de comerţ neautorizat și efectuarea de controale privind legalitatea provenienţei bunurilor comercializate.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3355 de lei.

Articolul precedentAutoritățile atrag atenția! Peste 450.000 de permise de conducere vor expira până la începutul anului viitor!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET