O șoferiță în vârstă de 23 de ani care circula cu viteză a fost rănită grav într-un accident produs luni, în jurul orei 23:30, pe DN12, între Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, la km 16.

Potrivit IPJ Covasna, femeia a pierdut controlul volanului, iar într-o curbă periculoasă la dreapta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus regulamentar de un bărbat în vărstă de 23 ani.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a șoferiței, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat și li s-a recoltat câte o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

foto: arhivă

Articolul precedentAccident cu 3 victime în Sfântu Gheorghe. Unul dintre șoferi consumase alcool
Articolul următorA intrat cu mașina în gardul unei case și a fugit