Un tânăr de 30 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a arestat preventiv pentru 30 de zile după ce sâmbătă, 2 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, au depistat asupra sa o cantitate de aproximativ 30 gr de cannabis.

Potrivit IPJ Covasna, bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de duminică, în urma unor percheziţii, oamenii legii au mai descoperit în locuinţa tânărului alte 50 gr de cannabis, astfel că în cursul aceleiaşi zile, Tribunalul Covasna a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

„În continuarea activităților realizate în cauza penală, la data de 03.05.2020, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J., Covasna, au fost efectuate trei percheziții domiciliare pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, iar la una dintre locații, aparținând bărbatului în cauză, a fost găsită cantitatea de aproximativ 50 de grame de cannabis (…) Precizăm că reținerea pentru o perioadă de 24 de ore precum și arestarea preventivă sunt măsuri reglementate de Codul de Procedură Penală și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție”, transmite IPJ Covasna într-un comunicat.

Cercetările sunt continuate de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic și deținere de droguri de risc și deținere de droguri de risc.

Articolul precedent51 de artişti locali din Sfântu Gheorghe au colaborat la melodia perioadei de carantină
Articolul următorCovăsnean cercetat după ce a furat o drujbă pe motiv că proprietarul îi era dator