Echipe de specialiști de la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Géza” Covasna, şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe vor efectua, alături de specialiști din Ungaria, cercetări aprofundate asupra efectelor benefice pe care le au mofetele asupra sănătăţii, în scopul utilizării acestora pe o scară mai largă în tratarea diverselor boli.

Specialiștii sunt de părere că mofetele și gazele medicinale ar trebui popularizate mult mai bine pe plan internaţional și că, recunoscute de știința medicală, vor putea fi utilizate în terapiile naturiste, în tratamentul diabetului, bolilor cardiovasculare, reumatice, locomotorii, sau a altor boli, în centrele de sănătate din Ungaria și în cele locale.

„Suntem dispuşi să participăm la fiecare proiect bun şi îl sprijinim, cu atât mai mult, cu cât judeţul Covasna constituie cea mai însemnată regiune de mofete din Bazinul Carpatic, fiecare a treia localitate dispune de izvoare cu efect terapeutic, sau chiar şi mofetă „de casă”, care merită vizitate şi folosite, de exemplu, la Estelnic, Băile Balvanyos, Covasna sau Hătuica. Din partea noastră există voinţă şi resurse materiale pentru lansarea proiectului de dezvoltare integrată din Bazinul Carpatic”, a declarat preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Covasna, Grüman Róbert a declarat că exploatarea oportunităților oferite de Uniunea Europeană poate asigura noi oportunități pentru efectuarea a noi cercetări care sunt indispensabile în promovarea turismului medical de calitate.

De asemenea, medicul cardiolog Tatár Márta, din cadrul Spitalului de Cardiologie  Covasna,  a precizat că „metoda Covasna”, care îmbină mai mulţi factori terapeutici naturali, este utilizată cu succes în tratamentul a peste 10 mii de bolnavi anual, și că rezultatele ar trebui publicate pe plan internaţional, în revistele de specialitate.

Următoarea şedinţă de lucru a specialiștilor va avea loc în luna iunie, la Mátraderecske, în Ungaria.

Articolul precedentSepsi OSK, doar egal cu Viitorul după un penalty ratat de Tandia
Articolul următorSepsi OSK s-a calificat matematic în playoff-ul Ligii 1