La data de 07.06.2021, în jurul ori 14:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Reci au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 13E un autotren circulă într-un mod sinuos, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Polițiștii au identificat și oprit pe DN 13E ansamblul de vehicule format dintr- o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani, cetățean ucrainean.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia să se supună testării alcoolscopice acesta refuzând, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 În urma controlului ansamblului de vehicule, polițiștii a constatat că acesta nu transporta marfă.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sau a altor substanțe.
    
La data de 07.06.2021, în jurul orei 10:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliței Municipiului Târgu Secuiesc, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au observat un autoturism care circula pe strada Gării, din direcția strada Fabricilor către strada Independenței, sens interzis pentru circulația vehiculelor.
Polițiștii au oprit autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
    
La data de 07.06.2021 în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală Covasna, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Zăbala, au oprit pe DJ 121 un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani.  
La solicitarea polițiștilor acesta a prezentat documentele autoturismului și a recunoscut faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fapt confirmat de verificările efectuate de polițiști.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul precedentCOVID-19. Sibiul şi Braşovul, în topul județelor cu cele mai multe persoane vaccinate! Covasna, în coada clasamentului!
Articolul următorCOD GALBEN de inundații!