Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul celor peste 260 de harghiteni rămași fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu violent care a cuprins joi seara locuințele unei comunități de romi din cartierul Șumuleu din Miercurea Ciuc, scrie WE RADIO.

20 de case din lemn au fost distruse parțial sau în totalitate de flăcările care au pornit de la un burlan metalic de fum neizolat termic, lăsând pe drumuri în toiul iernii 262 persoane, printre care 143 sunt copii.

Ca soluție temporară, autoritățile au pus la dispoziție o sală de sport din oraș, unde aceștia beneficiază de cazare, mâncare, obiecte de uz sanitar, haine, încălțăminte, dar și de consiliere din partea psihologilor și asistenților sociali.

Printre cei 14 voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe implicați, se numără și coordonatorul acestora, Székely Róbert, dar și secretarul general al organizației naţionale, Tischler Ferenc.

Acesta din urmă ne-a declarat că în această săptămână specialiștii organizației vor oferi  persoanelor afectate consiliere de specialitate, și se vor ocupa de organizarea unor programe pentru copii și tineri.

Sursă: WE RADIO

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentCHECK-IN. Școlile s-ar putea redeschide pe 8 februarie
Articolul următorInformare meteo de ninsori, în toată țara, până miercuri dimineața