Sindicatul poliţiştilor, Pro Lex, a publicat pe YouTube o înregistrare video cu un concurs pentru ocuparea unui post de conducere, respectiv adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, în care unul dintre candidați, care pare nepregătit, primește răspunsurile de la unul dintre examinatori, în timp ce celălalt răspunde la toate întrebările examinatorilor. Concursul a fost câştigat de Marius Daniel Ivaşcu.
Cei doi candidați sunt comisarul şef Daniel Ivaşcu, venit de la Braşov la Covasna, și care a fost împuternicit de şapte ori în funcţia de adjunct al şefului IJP, şi de comisarul şef Florin Popa, şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, cu o experienţă de 26 de ani.
Ovidiu Comşa, fost consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Poliţiei Române, afirmă că, în momentul în care comisarul şef Florin Popa şi-a anunţat intenţia de a candida pentru postul liber, au început presiunile, potrivit anchetei publicate de sindicatul ProLex .
„Te sancţionează ca să nu poţi participa pentru că atunci când eşti sub efectul unei sancţiuni nu ai dreptul să participi la niciun concurs. Când a anunţat că vrea să avanseze, pe numele lui Popa au început să curgă sancţiunile pentru a nu putea participa. În acelaşi timp erau dispuse cinci cercetări prealabile pentru fapte iluzorii, dovada că nu a rămas niciuna în picioare”, spune acesta.
Înregistrarea video, mai jos ►
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna ne-a declarat că „Domnul Ivaşcu nu comentează în niciun fel acuzaţiile apărute în presă”.
În februarie 2017, comisarul-şef Marius Daniel Ivaşcu a mai fost pentru scurt timp la cârma Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, fiind împuternicit să exercite interimar funcţia de inspector-şef , în urma pensionării fostului comandant, Silviu Stoenescu (2016-2017).
În ultima perioadă, la conducerea instituţiei au mai fost comisarii-şefi Eugen Palade (2017 – 2018), şi Liviu Pampu-Romanescu (2018 – 2019).