Secția de Boli Infecțioase, clădirea spitalului vechi și un corp nou al clădirii Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe vor fi utilizate pentru tratarea eventualelor cazuri confirmate cu noul coronavirus.

Managerul spitalului, Andras Nagy Robert a precizat într-o conferință de presă că se ia în calcul şi varianta ca alte urgențe să fie transferate la spitalele din Târgu Secuiesc, Baraolt, Întorsura Buzăului și Covasna, în cazul în care spitalul Județean nu va mai putea face faţă cazurilor de COVID-19.

„Am stabilit ca linie principală de direcţie, în primă fază, alocarea treptată a clădirii de Boli Infecţioase, o clădire cu patru etaje, pentru cazurile suspecte sau confirmate care o să ajungă la noi, care o să aibă nevoie de asistenţă, oxigenoterapie, de asistenţă medicală mai calificată, şi vom reloca celelalte secţii. Avem un scenariu în trei trepte: în măsura în care clădirea de Boli Infecţioase va fi integral alocată acestei situaţii, în faza a doua vom pune la dispoziţie spitalul vechi şi în faza ultimă, într-o situaţie de extremă necesitate, o parte din clădirea centrală (…) Am avut săptămâna trecută mai multe discuţii pe această temă (cu spitalele din județ – nr.), ne-am organizat pentru ca pacienţii să nu resimtă situaţia de criză, vorbesc în principal de pacienţii cronici (…) Vom merge pe acest scenariu cât putem, vom încerca să ţinem clădirea principală a spitalului din Sfântu Gheorghe cât mai mult timp posibil. Sper să nu fie niciodată nevoie de acest lucru, şi anume, ca să afectăm şi această clădire cu această destinaţie pentru tratamentul pacienţilor COVID, dar trebuie să luăm în calcul orice variantă”, a spus managerul spitalului.

Potrivit acestuia, în clădirea de Boli Infecţioase va fi creată o secţie de terapie intensivă pentru bolnavii COVID-19.

La ora actuală, Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe dispune de 11 aparate de ventilaţie, iar alte trei vor fi aduse de la spitalele din Târgu Secuiesc şi Baraolt.

 

Articolul precedentAparatele DSVSA pentru depistarea pestei porcine pot depista prezența COVID-19
Articolul următorExamenele pentru obținerea permisului de conducere, suspendate