Consiliul Judeţean, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului şi Camera de Comerţ şi Industrie Covasna au lansat înscrierile pentru cea de a doua ediţie a „Galei Visit Covasna”, în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni actori care au contribuit la dezvoltarea turismului local.

Până pe data de 10 martie, orice persoană îşi poate nominaliza favoriţii pe site-ul visitcovasna.com, urmând ca publicul şi un juriu format din 9 persoane să aleagă câştigătorii prin vot.

Comparativ cu prima ediţie, când nominalizările puteau fi făcute în cadrul a 18 categorii, în acest an vor fi acordate câte trei premii în 24 de categorii.

În plus, tot ca un element de noutate, pentru o evaluare cât mai corectă a candidaţilor va fi introdus un chestionar de autoevaluare, care va putea fi completat pe durata în care unităţile de cazare sunt votate, au anunţat organizatorii luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Pentru noi, domeniul turismului este foarte important și vedem că într-adevăr, așa cum am prevăzut și în planul de dezvoltare al județului, turismul este ca un potențial pol de creștere, lucru care s-a și adeverit dacă ne raportăm la cifre (…) M-a surprins să văd că avem o creștere de 30% în cifra de afaceri a firmelor din judeţ, față de anul precedent. Această Gală are un aspect motivațional pentru actorii din turism, pentru că un chelner bun este motivat prin acele bacșișuri, dar în domeniul turismului nu sunt numai chelneri, sunt mulți alți actori care nu se văd. Prin faptul că le dăm aceste diplome îi facem vizibili”, a declarat președintele CCI Covasna, Edler Andras.

Câştigătorii celei de a doua ediţii a Galei Visit Covasna vor fi premiaţi în data de 26 martie. Aceştia pot fi nominalizaţi la categoriile: inovaţie în turism, food-track, cofetari, chelneri, barmani/barista, bucătari, evenimente sportive, culturale şi gastronomice, marketing turistic online, evenimente turistice, centre de echitaţie şi turism ecvestru, atelierele meşteşugăreşti, agenţii şi ghizi de turism, motel/tabără, camping, cameră sau apartament de închiriat, pensiune din zona rurală/urbană, castele şi conace, hoteluri, fast-food, sau restaurant clasic.

Creştere a turiştilor şi a numărului de înnoptări

Laszlo Endre, preşedintele Clusterului Turistic din Ţinutul Secuiesc, care este şi membru în juriul competiţiei a precizat că în ultimul an s-a observat o creştere cu 15% a turiştilor care au vizitat judeţul Covasna, iar numărul înnoptărilor în unităţile de cazare a crescut, de asemenea, cu 11.10%, cifrele depăşindu-le pe cele înregistrate de judeţele Harghita şi Mureş. Acesta consideră că la aceste creşteri au contribuit şi evenimentele de promovare a zonei, organizate în ultimii ani de autorităţile judeţene.

Ne-am aşteptat să fie o creştere a numărului de turişti, dar este una mai mare, undeva la 15% faţă de anul 2018 când am avut 118.724 turişti înregistraţi, iar în 2019 au fost 136.530, ceea ce înseamnă o diferenţă de 17.806 (…) În ceea ce priveşte înnoptările, situaţia este şi mai bună. Deşi avem o creştere de 11.10%, situaţia este mai complicată, pentru că poţi avea o creştere a numărului de turişti dar este mai greu să îi menţii cât mai mult în zonă. Pot să spun cu mândrie, comparativ cu judeţele Mureş şi Harghita, noi avem creşterea cea mai mare, dar şi numărul înnoptărilor este cel mai bun. Faţă de 2018 când am avut 543.252 de înnoptări, creşterea în 2019 a fost de 11.10%, cu 60.213 înnoptări. Este un semn bun, suntem aproape de un sejur mediu de 5 zile. Bineînţeles, o explicaţie ar putea fi hotelurile pentru tratamentul balnear. Ar trebui să ne concentrăm să aducem cât mai mulţi turişti străini la tratament balnear, atât din Europa occidentală, cât şi din Israel sau alte ţări (…) Vom lupta pentru întărirea colaborării cu colegii din judeţul Braşov, pentru că punctele forte ale turismului pentru City Break se află în judeţul Braşov, la Castelul Bran de exemplu (…) Va fi o combinaţie foarte bună cu turismul de nobilime din judeţul Covasna”, a precizat Laszlo Endre.

Prima ediţie a Galei Visit Covasna a reunit peste 140 de concurenţi.

Atunci, la categoria Evenimente turistice, Zilele Sfântu Gheorghe s-au situat pe primul loc.

Articolul precedentCopil de 16 ani dat dispărut de părinți, găsit de polițiștii covăsneni la peste 40 km de casă
Articolul următorPrima barză din județul Covasna a ajuns luni la Bicfalău