Pârtia mica de schi din stațiunea Șugaș Băi va fi pusă în funcțiune în a doua zi din noul an, anunță Sepsi ReKreativ, societatea care administrează bazele sportive şi de agrement ale Municipalității.

Potrivit acestora, pârtia, în lungime de 250 de metri și cu un grad de dificultate mediu, va fi pusă oficial în funcțiune în data de 2 ianuarie 2020, începând cu ora 09:00.

Aflată la aproximativ 10 km de municipiul Sfântu Gheorghe, pârtia dispune de instalație schi lift, plase de protecţie şi sistem de iluminare cu nocturnă.

Reprezentanții Sepsi ReKreativ au montat cele 4 tunuri de zăpadă încă de luna trecută, acestea fiind puse în funcțiune la începutul lunii decembrie, însă din cauza temperaturilor ridicate pârtia nu a putut fi deschisă până acum publicului.

Tarifele au rămas neschimbate

Orarul de funcționare și tarifele au rămas neschimbate faţă de sezonul trecut, astfel că pârtia va funcţiona de luni până joi, între orele 15:00-20:00, vineri între orele 15:00-21:00, în weekend şi în vacanţă, între orele 09:00-21:00, iar biletul de acces va fi de 4 lei pentru adulți, în vreme ce copiii sub 18 ani, persoanele peste 60 de ani şi cele cu dizabilităţi vor plăti 3 lei pentru un bilet.

Totodată, copiii cu o înălțime sub 1,30 m precum şi sportivii din loturile naţionale şi olimpice vor beneficia de gratuitate.

Abonamentele pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 9 şi 150 de lei în funcţie de numărul de urcări cu ski-liftul (de la 4 la 120).

Pârtia mare de schi, care are o lungime aproape dublă, nu va putea fi pusă deocamdată în funcţiune.

Articolul precedentSpitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe încheie anul fără datorii
Articolul următorJandarmii covăsneni vor acționa zilnic în minivacanța de Revelion, pentru asigurarea ordinii publice