La sfârșitul săptămânii trecute, 7 polițiști din cadrul I.P.J. Covasna – Biroul Siguranța Școlară, Serviciul Rutier și Secția de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe, au desfășurat o acțiune pentru verificarea mijloacelor de transport folosite pentru transportul elevilor, depistarea și sancționarea persoanelor care nu respectă prevederile legale instituite pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și prevenirea faptelor de natură penală  şi contravențională prin  creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele apropiate unităților de învățământ.

În urma acțiunii polițiștii au identificat două autovehicule de transport persoane în comun tip autobuz și două autovehicule de transport elevi, tip microbuz, care au transportat elevi de la domiciliul lor până la școlile din localitățile  Araci și Hăghig.    

Nu au fost constatate probleme de ordin tehnic privind autovehiculele controlate.

Totodată, în urma activităților, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice în valoare totală de 580 lei și o sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 500 lei.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au purtat discuții cu directorii școlilor din localitătile Araci și Hăghig, fiindu-le pusă în vedere respectarea prevederilor legale instituite pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, atât în școli, cât și în proximitatea acestora.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentPolițiștii din Covasna, controale cu efective mărite în domeniul silvic
Articolul următor100% TU DECIZI! Carmen Dan, mărirea și decăderea. Secretara de școală ajunsă șefă la Interne