20 de membri ai Sindicatului Sanitas Covasna se vor alătura miercuri, 13 martie, colegilor din țară, nemulțumiți de situaţia acordării drepturilor salariale în raport cu reglementările Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG 114/2018.

Începând cu ora 11:00, aceștia vor picheta sediul Ministerului Sănătății, în semn de protest față de „lipsa de reacție din partea ministerului” în ceea ce privește nemulțumirile membrilor de sindicat.

„Chiar dacă Guvernul României a intervenit în cadrul legislativ și a eliminat din plafonul de 30% pe ordonator a sumelor cu destinație acordarea indemnizației de hrană, acest lucru nu permite în continuare rezolvarea multiplelor probleme de discriminare în rândul salariaților din sănătate, menținând un sistem de salarizare haotic, neprincipal și contrar spiritului și scopului declarat al Legii 153/2017 (…) La nivelul județului Covasna, o altă problemă majoră apărută este  cea legată de sistemul de finanțare precar al spitalelor, în condițiile în care ultima creștere de salarii nu se mai asigură prin transfer de la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate, ci este suportat din bugetul spitalelor, buget majorat corespunzător, ceea ce poate duce într-o scurtă perioadă de timp la deficiențe majore în funcționarea spitalelor”, a transmis președintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.

Potrivit acestuia, dacă în urma acțiunilor de protest reacția Ministerului Sănătății și a Guvernului României nu va fi cea așteptată de sindicaliștii din sănătate, acțiunile vor continua și „vor îmbrăca forme de manifestare mai dure”.

„În fiecare zi de miercuri vom picheta săptămânal cele trei Ministere, iar în funcție de evoluția negocierilor, în data de 3 aprilie vom organiza un miting mare în fața Guvernului”, declara Vasile Neagovici la sfârșitul lunii trecute.

Printre revendicările sindicaliștilor se numără eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială; corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială și calcularea sporurilor şi gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistem.

Articolul precedentTurneu Open de table și backgammon, la Covasna
Articolul următorÎntâlnire cu Dacian Cioloș, joi, la Sfântu Gheorghe