Un număr de 12 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, patru dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 11 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe apeluri, patru, au fost pentru Salvamont Cluj, urmat de Salvamont Municipiul Braşov, cu trei solicitări.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 12 persoane. Dintre acestea, patru au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 19 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont.

AGERPRES

Articolul precedentUCRAINA: CEL PUŢIN 16 CIVILI RĂNIŢI ÎN RAIDURI AERIENE RUSE ASUPRA ORAŞULUI ZAPOROJIE
Articolul următorPAPA ÎŞI ANULEAZĂ AUDIENŢELE DIN CAUZA UNEI ”STĂRI GRIPALE UŞOARE” ŞI CA MĂSURĂ DE PRECAUŢIE