Lipsa materialelor sanitare din spitale și din cabinetele medicilor de familie determină tot mai multe organizații nonguvernamentale să lanseze campanii umanitare pentru ajutorarea cadrelor medicale, vulnerabile în fața coronavirusului.

Clubul Rotary din Sfântu Gheorghe a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta Spitalul Județean de Urgență din municipiu, dar și pe medicii de familie, cu echipamente de protecție, dezinfectanți și teste rapide pentru depistarea COVID-19.

2.500 de teste rapide au fost deja comandate, urmând ca în cursul zilei de luni să fie comandate alte 1.000 de bucăți care vor fi puse la dispoziția Spitalului Județean de Urgență.

„Sperăm să sosească foarte repede și vor fi puse la dispoziția Spitalului Județean să le folosească conform priorităților pentru testarea personalului medical și a pacienților. De asemenea, clubul nostru dorește să sprijine medicii de familie cu echipamente de protecție și dezinfectanți. Ne ajuta foarte mult orice sprijin, nu numai material, ci și cel privind procurarea celor necesare. Pentru a cumpăra în această perioadă, în afară de bani, ai nevoie și de identificarea furnizorilor care pot livra rapid echipamente de calitate corespunzătoare”, au transmis reprezentanții organizației într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestora, în perioada următoare organizația intenționează să achiziționeze 5 aparate de ventilație mecanică cu monitor; 5.000 de combinezoane de protecție pentru personalul medical; 10.000 de kit-uri pentru diagnosticare PCR; 5.000 de teste rapide; 500 de măști medicale FFP3 și 5.000 de măști chirurgicale, dar și medicamente pentru 300 de pacienți aflați în stare critică.

Aceștia transmit că orice ajutor este binevenit.

Cei care au informații despre furnizorii care ar putea livra astfel de produse, îi pot contacta pe reprezentanții organizației la https://rotary-sfgheorghe.ro/ro/contact/.

Cei care pot oferi sprijin logistic sau material pot accesa: https://rotary-sfgheorghe.ro/ro/contract-de-sponsorizare/.

***

Și Asociația Salvatore din Sfântu Gheorghe a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta Serviciul Județean de Ambulanță Covasna în lupta împotriva coronavirusului, prin achiziționarea unor viziere de protecție realizate cu ajutorul tehnologiei 3D.

Reprezentanții Asociației au transmis că deja au fost comandate primele 100 de bucăți, care ar putea fi livrate la începutul lunii aprilie.

Articolul precedentDin 30 martie cursele Multi-Trans sunt gratuite la Sfântu Gheorghe
Articolul următorBilanț România Coronavirus: 40 de decese, printre care și o tânără de 27 de ani. 1.760 persoane infectate