Restricţiile de circulaţie instituite duminică, pentru autovehiculele de mare tonaj, pe DN 13E, în localitatea covăsneană Reci, rămân valabile, a anunţat, luni dimineaţă, DRDP Braşov, potrivit Agerpres.

Conform DRDP Braşov, nivelul Râului Negru era crescut, luni dimineaţă, cu 5 cm faţă de ziua de duminică.

Potrivit Centrului Infotrafic din IGPR, la km 39+769 de metri, în localitatea Reci din judeţul Covasna, nivelul râului Negru a ajuns la suprastructura podului.

Restricţia de circulaţie pe DN13E, în această zonă, pentru autovehiculele peste 3,5 tone, a fost introdusă duminică, în urma ploilor abundente căzute în zonă.

Se poate circula pe următoarea rută ocolitoare: intersecţia DN 11 cu DN 13 (sensul giratoriu Reci) – DN 11 Moacşa – DJ 121A Let – intersecţia DJ 121A/DN 13E (km. 47+150 de metri).

AGERPRES

Articolul precedentAvertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
Articolul următorEmil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii