Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan l-a rugat pe Ludovic Orban să înceteze să ducă o campanie murdară şi consideră că afirmaţiile liderului liberalilor trebuiau ţinute în interiorul partidului. „S-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău, şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el”, a adăugat eurodeputatul PNL.
„Cred că lucrurile acestea trebuie ţinute în interiorul PNL. El a ales să vorbească în afară, lucrurile au ieşit în afară. Spre ca Ludovic Orban să termine cu atacurile, să fie o bătălie de idei şi să nu continue pentru că, dacă eu mă apuc să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot. Mai bine tac. Îl rog din suflet să încerce să oprească această campanie murdară şi să nu mai continue ceea ce a început astăzi pentru că s-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău. Şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el”, a afirmat Rareş Bogdan, sâmbătă seara la România Tv.
Ludovic Orban a afirmat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare, informează News.ro.
Raluca Turcan a declarat că adevărul este cunoscut în tot partidul şi anume faptul că liderul PNL a renunţat la trei ministere importante – Fonduri Europene, Transporturi şi Dezvoltare pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. „Orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare care pe fond a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern”, a adăugat ministrul Muncii.
Premierul Florin Cîţu a spus despre negocierile pentru formarea coaliţiei că declaraţiile lui Orban nu sunt adevărate.
„Nu cred că sunt declaraţiile domnului Orban, pentru că înseamnă că nu sunt adevărate. La împărţirea ministerelor au participat doar preşedinţii de partid, nici măcar premierul desemnat”, a explicat Cîţu, sâmbătă la Sibiu.
La rândul ei, Alina Gorghiu a precizat că „victimizarea poate fi o strategie pentru unii, dar trebuie combătută cu adevărul în interiorul PNL”.
Sursa: Realitatea Din PNL